Papa Francisc: Rugăciunea domnească în centrul predicii de pe munte[2019-01-02]Să nu fim ipocriţi în rugăciune, dar nici papagali, a spus Papa Francisc astăzi, continuând seria de cateheze dedicate rugăciunii „Tatăl nostru”. Pontiful a susţinut cateheza în Aula Paul al VI-lea din Vatican, având parte şi de un spectacol al unui circ cubanez. Mai mult, a fost implicat în momentul de circ, o minge de fotbal fiind învârtă pe degetul său.Cateheza a pornit de la contextul în care a transmis Isus această rugăciune: cel al predicii de pe munte. Şi a subliniat că aceasta a început cu Fericirile. „Isus încoronează cu fericire o serie de categorii de persoane care în timpul său – dar şi în al nostru! – nu erau luate mult în considerare. Fericiţi cei săraci, cei blânzi, cei milostivi, persoanele umile cu inima… Aceasta este revoluţia Evangheliei. Unde este Evanghelia, este revoluţie. Evanghelia nu lasă liniştiţi, ne stimulează: este revoluţionară.” Pontiful a spus că „marele secret” al predicii de pe munte este chiar invitaţia de a fi fii ai Tatălui. Contextul, a continuat el, arată o delimitare a lui Isus de două grupuri din timpul său. Primul este al ipocriţilor: „nu faceţi ca ipocriţii pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni” (Mt 6,5). A vorbit concret de cei care sunt în stare să facă „rugăciuni atee”, adică fără Dumnezeu, doar pentru a fi admiraţi de alţii. „Acesta este un scandal! Mai bine să nu meargă la biserică acela care trăieşte aşa, ca şi cum ar fi ateu”, a spus Papa. „Dacă mergi la biserică, trăieşte ca fiu, ca frate şi dă o adevărată mărturie, nu o contra-mărturie.” A doua delimitare este de păgâni: „nu spuneţi multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor” (Mt 6,7). Pontiful a atras atenţia asupra capcanei cuvintelor multe, ce amintesc de cei din vechime care credeau că „divinitatea trebuie să fie într-un fel calmată de o lungă serie de laude, precum şi de rugăciuni”. Şi a continuat: „mă gândesc la atâţia creştini care cred că a se ruga înseamnă – ‘a vorbi lui Dumnezeu ca un papagal’. Nu! A ne ruga se face din inimă, dinăuntru. Tu, în schimb, – spune Isus – când te rogi, adresează-te lui Dumnezeu ca un fiu tatălui său, care ştie de ce lucruri ai nevoie mai înainte de a-i cere.” Sfântul Părinte şi-a încheiat cateheza de astăzi spunând: „Este frumos că ne gândim că Dumnezeul nostru nu are nevoie de jertfe pentru a cuceri favoarea sa! Nu are nevoie de nimic, Dumnezeul nostru: în rugăciune cere numai ca noi să ţinem deschis un canal de comunicare cu El pentru a ne descoperi mereu fiii săi preaiubiţi. Şi El ne iubeşte mult.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 4787, Ultimul acces: 2026-10-09 15:44:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1